Stație nouă pentru monitorizarea pacienților la SJU Târgu Jiu!
Echipamentul a fost achiziționat zilele trecute si va intra în dotarea Secției Neurologie, din cadrul unității medicale.
Vorbim despre o stație centrală de monitorizare a pacienților are în dotare opt monitoare funcții vitale.
Iar bugetul alocat de autoritățile județene pentru achiziția echipamentului este de peste 86.000 de lei.
„Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu are ca obiect principal asigurarea asistenței medicale de urgență în spital și în ambulatoriu, personalul medical specializat deservind populația județului Gorj, precum și cea din localitățile limitrofe județului.
În momentul de față, dotarea secției de neurologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu este insuficientă, unele echipamentele din dotare fiind depășite fizic și moral. Prin acordarea serviciilor medicale de specialitate în condiții optime, evitarea aglomerației, reducerea timpului de așteptare, precum și creșterea încrederii pacienților în serviciile medicale oferite în cadrul secției de neurologie, diagnosticarea și tratarea neuro-vasculară se va realiza după standarde prevăzute de legislația în vigoare. Prin urmare, pentru desfășurarea corespunzătoare a activității medicale, creșterea calității actului medical din cadrul secției de neurologie a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, se impune dotarea corespunzătoare cu echipamente”, transmite Consiliului Județean Gorj.
