Investiții într-un cartier din Târgu Jiu!

Investiții într-un cartier din Târgu Jiu! Suma de 2,5 milioane de lei va fi investita în cartierul Debarcader din Târgu-Jiu, unde vor fi reconfigurate aleile, spaţiile verzi şi va fi modernizat iluminatul public.

„Urmează reabilitarea parcului de aici, un proiect care prevede reconfigurarea spațiilor verzi, a locului de joacă a cărui suprafață se va dubla și va conține surprize foarte frumoase pentru cei mici și nu numai. Vor fi reconfigurare aleile, se modernizează iluminatul, se schimbă mobilierul. La cererea cetățenilor, lucrările vor începe din 15 iunie, când cei mici vor intra în vacanță. Este un proiect în valoare de 2,5 milioane lei, pentru care au fost asigurate fondurile necesare. În apropiere, cartierul Lotrului a fost sistematizat recent, pornind de la noul sistem de iluminat și până la asfaltarea aleilor și străzilor, care se vor finaliza până la sfârșitul acestei luni. Continuăm investițiile în fiecare cartier al municipiului, punând accent pe doleanțele locuitorilor fiecărei zone în parte” a declarat Adrian Dăianu, directorul societăţii Edilitara, preşedinte PSD Târgu-Jiu.

Lasa un comentariu