S-a dat startul la cea de-a 45-a ediţie a programului “Litoralul pentru toţi”.
În toată luna Septembrie turiştii vor putea beneficia la cazare de preţuri cu până la 70% mai mici decât în plin sezon estival.
Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc susţine programul social „Litoralul pentru toţi”,au transmis că cei care doresc să mergă la mare şi nu au avut posibilitatea să o facă până acum se pot caza pe litoralul românesc la preţuri mult mai mici decât cele din perioada estivală.
Tarifele pentru o noapte, doar pentru cazare, fără masă, pornesc de la 38 de lei în Eforie Nord şi de la 77 de lei în Mamaia, în funcţie de categoria hotelului.
“Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) anunţă lansarea unei noi ediţii a programului social «Litoralul pentru toţi», desfăşurat între 01-30 septembrie 2024. Turiştii se pot caza în hotelurile din staţiunile autohtone de la Marea Neagră la tarife începând de la 38 de lei pe noapte de persoană, preţuri ce sunt cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon. An de an, hoteluri de 2, 3 şi 4 stele din toate staţiunile de pe litoralul românesc se înscriu în acest program”, anunţă FPTR pe pagina de Facebook.
“Continuăm acest program de succes, pe care românii îl aşteaptă în fiecare an. Este perioada în care preţurile pe litoral sunt cu până la 70% mai mici decât în vârf de sezon, iar pentru mulţi turişti reprezintă, poate, singura variantă prin care pot merge în vacanţă la mare câteva zile. Cele mai multe hoteluri vor fi deschise până la mijlocul lunii septembrie, iar turiştii pot face deja rezervări de sejururi.
În fiecare an, programul nostru a demonstrat că poate aduce bucurie şi relaxare pentru mii de familii care doresc să viziteze litoralul românesc. Scopul nostru este să oferim oportunitatea unui concediu accesibil pentru toţi românii, indiferent de buget, într-o perioadă în care preţurile sunt foarte avantajoase. Şi în această ediţie, am colaborat cu numeroşi parteneri hotelieri pentru a ne asigura că oferim cele mai bune servicii şi condiţii de cazare”, a declarat Dragoş Răducan, preşedintele FPTR.
