A fost demis angajatul de la SJU Târgu Jiu care a fost prins furând mâncare. Decizia reprezentanților unității medicale a fost luată după ce s-a finalizat ancheta interna, prin care s-a demonstrat că alimentele urmau să fie folosite la un eveniment familial. Alţi patru angajaţi – trei bucatari şi un muncitor – au fost sancţionaţi.
”Comisia de cercetare disciplinară care a analizat incidentul ce a avut loc în data de 29 august 2024, la Blocul Alimentar al Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, a finalizat raportul şi l-a înaintat astăzi managerului unităţii medicale. Analizând întregul material probator, comisia de cercetare disciplinară a constatat că muncitorul necalificat de la Blocul Alimentar a luat decizia de a sustrage toate produsele găsite de poliţişti în maşina sa personală, urmând a le folosi la un eveniment în familie”, a transmis, marţi, Spitalul Judeţean Târgu Jiu, într-un comunicat de presă.
