Liderul de sindicat Nicușor Văduva spune că nu mai există mișcare sindicală în România. Declarațiile acestuia au venit după ce a observat că nu mulți mineri și energeticieni au ieșit în stradă, deși ordonanța trenuleț îi afectează pe toți.

“Dezamăgirea mea este că, din păcate, în România, nu prea mai există mișcare sindicală, pentru că federațiile, confederațiile care au sute de mii de membrii, care sunt afectați de această ordonanță, făceau acțiuni sindicale, ferme, clare, să scoată oamenii în stradă, vă spun că se revenea asupra acestei ordonanțe a doua zi. Din păcate, la mișcarea sindicală nu prea mai văd să fie așa un ecou, să fie cum a fost odată, să se zbată, într-adevăr, pentru salariați. Aici, am ajuns, din păcate, nu știu ce se întâmplă și cu oamenii, frica, lașitatea unora, obediența altora, ne-a adus în situația în care politicienii, practic, fac ce vor cu noi și nu mai țin cont de nimic. Ce ne reține să nu facem proteste, să mai stăm deoparte, că adrese și scrisori s-au trimis de anul trecut? Adică, avem un memorandum care ni se aprobase, în care se spunea că vom fi scutiți de la această ordonanță a austerității, la nici o săptămână, a venit ordonanța trenuleț și noi tot spunem că o să facem proteste. Probabil că o să facem proteste și nimeni nu o să ne bage în seamă, fiind foarte puțini. De asta spun că mișcarea sindicală nu prea-și mai face datoria de a lupta pentru drepturile salariaților”, a declarat sindicalistul.



