“STOP victimelor materialelor pirotehnice”

Mihai Weber, deputatul PSD Gorj, dorește interzicerea vânzării petardelor și artificiilor către minori și persoane fără autorizație.

 Conform datelor confirmate de Ministerul Sănătății, 565 de victime, în special tineri și copii, au rămas mutilate pe viață din cauza accidentelor provocate de petarde, în sezonul 2024-2025. Aceste accidente se petrec anual și este timpul să punem capăt tragediilor printr-un cadru legislativ ferm și responsabil!

“Inițiativa mea de modificare a Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, susținută de colegii din Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, a trecut cu raport favorabil cu acordul tuturor membrilor comisiei.

Aceasta prevede:

Interzicerea vânzării materialelor pirotehnice către minori și persoane fără autorizație.

Pedepse mai aspre pentru încălcarea regulilor.

Reglementări stricte pentru comercializarea materialelor periculoase.

Mulțumesc tuturor membrilor Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională pentru sprijinul acordat! ️

Împreună putem asigura românilor sărbători în siguranță și fără incidente tragice.”, a transmis Mihai Weber. 

Lasa un comentariu