“PSD GORJ – motivată să câștige alegerile prezidențiale cu Crin Antonescu” 

”START campaniei electorale! Echipa PSD Gorj, mobilizată și motivată să câștige alegerile prezidențiale Candidatul Alianței Electorale „România, Înainte”, Crin Antonescu, beneficiază de un susținător puternic din partea echipei PSD Gorj în competiția pentru alegerea președintelui României. Determinarea noastră se bazează pe un principiu fundamental: România are nevoie de un președinte care să unească, nu să divizeze cetățenii. Un lider cu experiență administrativă și politică, un adevărat român, care să apere interesele națiunii, nu ale altor state. Debutul campaniei electorale reprezintă un moment important în cursa prezidențială și un bun prilej de a le transmite gorjenilor că viitorul depinde de fiecare vot. Oportunitățile de dezvoltare și proiectele demarate trebuie duse la bun sfârșit, iar abaterea de la acest drum va avea efecte nedorite. Îndemnul echipei PSD către toți gorjenii este acela de a fi alături și de a-l susține pe Crin Antonescu, într-o competiție în care nu este vorba doar despre nevoile fiecărui român, ci despre viitorul României într-un context tulbure” a transmis PSD Gorj.

Campania electorală pentru alegerile prezidențiale din 2025 a început oficial vineri, 4 aprilie și se încheie pe 3 mai, la ora 7.00. 

Lasa un comentariu