Festivalul de muzică rock “Transalpina Fest” a ajuns la cea de-a VIII-a ediție si este organizat în memoria lui Ovidiu Popescu. Acest eveniment va avea loc în perioada 27-28 iunie. „Rânca devine locul unde muzica, natura și emoțiile se întâlnesc la Transalpina Fest – Ediția a VIII-a, un eveniment special în memoriam Ovidiu Popescu“, au transmis organizatorii.

Vor urca artiștii: CARGO, COMA, Celelalte Cuvinte, Florin Ristei, Antract, Fără Zahăr, Dora Gaitanovici, Alexandra Căpitănescu.
“În inima munților din Rânca, Gorj, între peisaje spectaculoase și aer curat, sărbătorim viața, muzica și spiritul liber care ne inspiră. Alături de noi vor fi MC Tom Crîngureanu & DJ Emil Safta, care vor ține vibe-ul sus pe tot parcursul festivalului. Vino să omagiem împreună memoria lui Ovidiu Popescu, cel care a fost și va rămâne inima acestui festival, și să creăm noi amintiri pe cea mai frumoasă șosea din România!“, au transmis organizatorii.
Intrarea va fi gratuită.