Comisia interministerială care lucrează la schema de sprijin pentru achiziția certificatelor de CO2 la Complexul Energetic Oltenia se va reuni la jumătatea săptămânii viitoare. Va fi vorba cel mai probabil de o ultimă ședință care să lămurească problemele scoase în evidență de Consiliul Concurenței și de reprezentanții Transelectrica.
Documentația este aproape finalizată, iar la ultima ședință au participat și doi experți din domeniul legislației și energiei. Se lucrează la două variante privind schema de sprijin. Una din variante are în vedere obținerea unui aviz de la Comisia Europeană, iar cea de-a doua variantă de lucru nu implică acest lucru. Comisia Europeană doar va fi informată cu privire la implementarea schemei de sprijin de către CEO. Compania nu mai poate să plătească singură certificatele de CO2. Anul acesta certificatele vor costa peste 1,5 miliarde de lei.
One thought on “O nouă întâlnire săptămâna viitoare pentru forma finală a schemei de sprijin pentru achiziția certificatelor de CO2 la CEO”
Comments are closed.