
Potrivit Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), accidentul s-a produs în momentul în care un autoturism care tracta o remorcă a intrat în balans şi s-a răsturnat.
„În urma impactului, două persoane din autoturism au rămas încarcerate, potrivit primelor date, cu leziuni grave, iar o altă persoană a decedat”, precizează reprezentanţii IGPR.
Potrivit INFOTRAFIC, accidentul a provocat întreruperea circulaţiei pe prima bandă, pe sensul către Nădlac, transmit cei de la AGERPRES.
Lasa un comentariu