Un angajator din Gorj a fost amendat. Este vorba despre un bărbat din Municipiul Motru care a fost amendat cu 80.000 de lei, după ce patru muncitori care montau borduri au fost găsiți la lucru fără să aibă contracte de muncă încheiate.
Reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, au stabilit amenda în urma acțiunilor întreprinse de către inspectorii de muncă din cadrul Serviciului Control Muncă Nedeclarată.
„În perioada 31 mai – 11 iunie 2021, inspectorii de muncă au efectuat 37 de controale care au vizat atât relațiile de muncă, cât și securitatea și sănătatea în muncă, fiind aplicate 18 amenzi contravenționale în cuantum de 165.500 de lei și dispuse 127 măsuri de intrare în legalitate” a declarat George Octavian Romanescu, inspector-șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj.