Ce se întâmplă cu banii de transport ai minerilor?! Declarațiile unui lider sindical 

Tot mai multe discuții au loc în ultima perioadă privind banii pe care minerii de la Cariera Husnicioara nu i-au primit pe transport. Birocrația și-a spus cuvântul, crede un lider sindical. 

“Cea mai mare nemulțumire a oamenilor este aceea că, și după trei luni de zile de când au făcut actul adițional pentru transport, nici până acum nu s-au decontat banii. Eu am avut o discuție cu liderii și în primă fază ei nu știau asta. Sunt o Grămada de condiții care se pun privind transportul, lucruri care nu erau în procedură.  Oamenii din Septembrie și pana acum nu au primit niciun ban de decont și asta este o mare problema. 

Sunt întoarse actele oamenilor și nu se înțelege de ce. “, a declarat liderul sindical Paul Constantinescu, în presă. 

Lasa un comentariu