Minerii din Cariera Jilț Nord amenință cu greva foamei în fata sediilor PSD și PNL Gorj!
Aceștia sunt nemulțumiți după ce au aflat că ar urma să primească o majorare salarială de doar 400 de lei, cu tot cu primele introduse în lefuri.
“Nemulțumirile sunt, acum, până nu au venit contractele care au fost negociate, se ține strict secret totul, dar nemulțumirile vor fi mai mari, când vor veni actele adiționale. Când vor vedea oamenii cât vor pierde la salariu, pentru că după niște calcule estimative, nu iese, în jur de 400 de lei iese mărire totală. Nu e cum se lăudau ei, că 1200 pe brut, revine la fiecare om 600 de lei în mână, plus primele, era undeva la 1300 în mână, dar nu e adevărat așa ceva. Ne-au luat banii, am pierdut primele degeaba, mai bine le lua statul, nu reiese nimic din tot ceea ce au făcut ei, suntem foarte supărați pe această situație. Noi, cei de la Jilț Nord, cât de curând o să ripostăm, o să mergem în fața partidelor politice în greva foamei, în fața PSD și PNL, fiindcă se tărăgănează în continuare cu exproprierile la Jilț Nord. Motivul nu-l știm, dar, probabil, este închiderea, se tărăgănează în continuare și pentru 4 ani cu grupe plătite, suntem convinși că, din 2026, este închiderea totală în halul cum se procedează, acum, de conducerea companiei. Nu s-a mai mișcat nimic privind extinderea frontului de lucru, au găsit un pretext că au trimis documentația înapoi de la București că a găsit o simplă literă la un nume, la o persoană, dar noi avem urgent nevoie de acele exproprieri pentru a extinde cariera”, spune sindicalistul.
![](https://www.bizmagazin.ro/wp-content/uploads/2024/05/IMG_9306.jpeg)