Crede că liberalii spun “povești nemuritoare”.
Este chiar declarația unui fost liberal, Gheorghe Grivei, care în trecut a fost vicepreședinte PNL Gorj.
Acesta este de părere că liberalii nu pot accepta înfrângerea din alegerile de la Târgu Jiu și tocmai de aceea aruncă tot felul de informații în spațiul public cum că alegerile ar fi fost fraudate.
“Toate partidele politice mai importante, nu acelea care abia reușesc să-și pună 5, 6 oameni pe listă fac numărătoarea paralelă. De ce nu vine Popescu Iulian, acum, să spună:<<S-au fraudat la secția numărul 10, că uitați, dovada, procesul verbal încheiat acolo, semnat de reprezentantul meu>>. Domnul Popescu Iulian are copiile de la toate procesele verbale de la toate secțiile de votare și acolo vede Romanescu 210 voturi, Iulian Popescu 205 voturi și, atunci, să spună” <<Stai așa, că văd că a ajuns la Biroul Electoral Județean că Popescu Iulian are 102 voturi>>. Să vină cu dovada, dar nu au dovada, numai profită. La povești nemuritoare, ne pricepem toți. Va fi respinsă cererea 100%. Să vină cu copia după procesul verbal pe care l-a primit reprezentantul partidului la finalizarea numărării votului. Când faci o plângere civilă sau penală, trebuie să vii cu dovadă. Dacă reprezentantul partidului respectiv a semnat și că totul a decurs normal, ce mai contești?”, a declarat, la Radio Infinit, Grivei.

