Declarații șocante au fost făcute de candidatul independent la prezidențiale și fost premier Victor Ponta. Acesta a declarat, în cadrul unui podcast „Hai, live! cu Turcescu și Andronic”, că, în 2014, când era premier al României, iar Serbia a fost lovită de cele mai grave inundații din istoria sa, a inundat intenționat mai multe sate românești de pe clisura Dunării pentru a proteja Belgradul.

”Sunt foarte împăcat sufleteşte şi mă mândresc, ca român, că i-am ajutat pe vecinii noştri la necaz.
E un lucru cu care sunt foarte împăcat sufleteşte şi mă mândresc, ca român, că i-am ajutat pe vecinii noştri la necaz. Vreau să răspund cu mâna pe inimă şi în faţa lui Dumnezeu de ce cred că am făcut un lucru bun pentru orice om, pentru orice român şi pentru orice creştin.
(…)Am pus oamenii şi viaţa oamenilor, aşa am fost crescut de acasă, aşa am citit în Biblie, aşa mi-a zis mama, aşa cred că toţi suntem învăţaţi, primul lucru salvezi oamenii.
Atunci când am avut de ales între vieţi omeneşti şi nişte terenuri de inundat, şi azi cred că decizia corectă este să salvez vieţi omeneşti, asta face un lider în criză, ia decizii şi asta voi face şi ca preşedinte fiindcă vor mai fi crize şi cred că asta aşteaptă românii de la mine.
(..)Pentru că era vineri noapte, pentru că aveam un consilier pe presă care mă ajuta atunci, acum mă înfierează la altă televiziune (…) şi pentru că au fost inundaţii în România în alte zone, în zona Gorj şi în zona Vâlcea. (…) Nu a fost nicio victimă în nicio localitate din zona Dunării şi nici nu au fost pagube atât de mari ca să le raportăm
(…)Nu avea ISU de ce să sperie lumea, din moment ce nu a fost nimeni în pericol.
(…)Sincer, cred că aşa trebuie să se poarte nişte vecini, iar ce am auzit azi: Ponta, trebuia să-i laşi pe sârbi să moară, nu să-şi piardă Dinescu (Mircea Dinescu – n.r.) debarcaderul, cred că e ceva ce nu defineşte poporul român. Noi totdeauna îi ajutăm pe alţii şi ne ajutăm pe noi şi sunt foarte mândru de lucrul ăsta”, a adăugat Ponta.