Tot mai mulți gorjeni uită să respecte măsurile impuse în plină pandemie de coronavirus. Polițiștii fac tot posibilul să-I atenționeze pe gorjeni, însă fără rezultat și singura soluție pare a fi amenda.
Așadar, în ultimele 24 de ore au fost aplicate 167 de sancțiuni contravenționale în valoare de 21.750 de lei tuturor celor care fie nu au purtat mască, fie nu au respectat noile măsuri impuse după data de 9 noiembrie.
În cadrul acțiunilor, au beneficiat de activitățile informativ-preventive și au fost verificate peste 1.400 de persoane, 143 de societăți comerciale și peste 346 de autovehicule.
Forţele de ordine vor desfăşura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă.