I s-a propus o funcție, însă a refuzat

Florin Cârciumaru a rămas fără vreo funcție publică. Acum, acestuia i s-a propus să devină consilierul personal al viceprimarului municipiului Târgu Jiu, Gabriel Coica, de la PRO România,.

Se pare că fostul senator ar fi refuzat această propunere, iar Gabriel Coica ar fi amenințat chiar cu demisia dacă Florin Cârciumaru  va accepta să devină consilierul viceprimarului.

Alin Văcaru, liderul PRO România Gorj, a declarat pentru Radio Infinit că au fost mai multe discuții la nivelul formațiunii politice, însă nu ar fi fost nicio discuție legată de demisie.

„N-a fost nicio discuție de demisie, doar niște lucruri pe care le-am discutat. Am avut o ședință cu toți colegii. S-au creat niște posturi de consilieri personali pentru viceprimari. Eu i-am recomandat domnului Gabi Coica, drept consilier, dacă vrea să fie domnul Florin Cârciumaru. Toate lucrurile sunt în regulă. Domnul Cârciumaru nu-și dorește. Nu cred că Gabi e un copil de grădiniță să ia decizii așa, să plece din funcția de viceprimar doar că sunt anumite supărări. Au fost supărări. Am mers cu ele în Biroul Municipal, Județean, le-am discutat, mergem înainte.”

Lasa un comentariu