În România „stării de urgență”, s-au făcut plăți ilegale pentru carantinați și dezinfecții neconforme cu adaos de 5400 %

În perioada stării de urgență, România a cheltuit aproape 40 milioane de euro din bani publici pe 62 406 de persoane în carantină. În unele zone s-au făcut plăți ilegale către hoteluri fără ca serviciile să fie prestate. În România s-a dezinfectat de 20,3 milioane de euro în starea de urgență. Au fost zone care au folosit dezinfectanți care nu erau autorizati și zone în care au fost folosite produse care nu erau biocide.

 

Cam așa arată în câteva cuvinte raportul Curții de Conturi privind perioada stării de urgență. Raportul scoate în relief nereguli și ilegalități și la costurile persoanelor carantinate în România, cât și la cheltuielile pentru dezinfecție.

Cele mai mari cheltuieli le-au avut Bucureștiul cu 17 911 000 lei, Bihor cu 12 139 000 lei și Suceava cu 9288 000 lei.

Cei mai scumpi carantinați au fost în București, unde costul a fost de 5 462 lei/persoană. A urmat Brașov cu 5 389 lei/persoană, Giurgiu cu 4 491 lei/persoană, Timiș cu 4 297 lei/persoană, Gorj cu 3 960 lei/persoană, Prahova cu 3 768 lei/persoană.

În câteva cuvinte cam aceasta a fost România „stării de urgență”. Vor apărea cu siguranță cifre și informații care ne vor lăsa cu gura căscată despre România „stării de urgență”.

Lasa un comentariu

One thought on “În România „stării de urgență”, s-au făcut plăți ilegale pentru carantinați și dezinfecții neconforme cu adaos de 5400 %

Comments are closed.