JUSTIȚIA CA ARMĂ A POLITICULUI și efectele sale asupra statului de drept


Cum subiectul momentului este reprezentat de sintagma ,,legile justiției”, sunt parte al acestuia în limita în care acestea au efect asupra cetățenilor României.

Fiind direct afectat ca toți ceilalți, prin interpretarea informațiilor din spațiul public, fără implicații analitice la nivel juridic, voi expune un punct de vedere în cel mai simplist mod cu putință.
În procesul legislativ se dezbat două laturi ale așa ziselor legi ale justiției, respectiv latura de organizare și funcționare a structurilor din sistemul judiciar, iar a doua latură modificările procedurale și aplicative ale codurilor penal și de procedură penală. Le voi defalca și eu, interpretându-le la nivelul cauza și efect.
Laturile unei justiții erodate de viziunea searbădă a politicului penalist și/sau penal.
În ceea ce privește prima latură, lucrurile sunt simple din perspectiva cetățeanului, implicat activ ori pasiv în relația cu instituțiile din sistemul judiciar. E evidentă dorința și speranța fiecăruia dintre noi, suplețea sistemului judiciar în sensul accesului la justiție și eficiența actului judiciar în ansamblu.
Concret, dezbaterile din spațiul public se rezumă la modificări în ceea ce privește cariera magistratului, procuror și judecător, procedura de numire a unor șefi din structurile centrale ale justiției ori înființarea unei secții de urmărire penală specială pentru investigarea infracțiunilor săvârșite de magistrați.
Din punctul meu de vedere, nimic relevant. Poate doar cu privire la constituirea acelei secții în cadrul Ministerului Justiției. Normalitatea presupune ca aplicabilitatea legilor comune pentru magistrat și cetățeanul de rând să fie aplicate tot de instituții de drept comun. Să înțeleg că, in viziunea legiuitorilor actuali, magistrații sunt altfel de cetățeni ai României? Mă îndoiesc.
Cât privește competența de numire a unuia sau altui magistrat pe funcții decizionale la nivel central, discuțiile fără finalitate consensuală în spațiul politic mă duc în zona neîncrederii reciproce între putere și opoziție pe un subiect simplu în aparență. De fapt, aceasta neîncredere, în opinia mea, se rezumă la calitatea umană și profesională a decidenților politici și a magistraților pretendenți la funcțiile în discuție.
Exemplificativ, ce relevanță are subordonarea Inspecției Judiciare la Consiliul Superior al Magistraturii ori Ministerul Justiției dacă este formată din magistrați competenți și neafiliați politic, care au o singură preocupare, și anume să își realizeze eficient prerogativele legale. Ce relevanță are pentru politician o instituție neaservită politic din sistemul judiciar?
Neîncrederea justificată de interese meschine raportate la interesul cetățeanului generează tensiunile socio-politice actuale. Dacă despre politicieni nu avem multe de spus la nivel de încredere publică, despre magistrați ar fi normal să vorbim la superlativ. Dacă avem dubii la calitatea umană și profesională a magistratului, atunci efectul dezbaterilor ce vizează numiri în funcții are o cauză clară, calitatea îndoielnică a pregătirii acestora, pe fondul unei lipse acute de verticalitate și independente la nivel personal.
În atare condiții, problema e de o gravitate majoră. Reacția minimală a magistraților lasă loc de interpretare în sens negativ. Asociațiile profesionale ale magistraților au doar o abordare bazată pe comunicate de presă total neconvingătoare deși, în jocul legiferării și al expunerii mediatice, tocmai calitatea personală și profesională a acestora este pusă sub semnul întrebării chiar dacă la modul indirect.
Ca și politician e imposibil să manifești încredere în alții dacă evoluția ta s-a bazat pe minciună și slugărnicie.

Cum ar putea să accepte existența unor funcționari corecți dacă prezența politicului în România este o minciună existențială a aproape 30 de ani?

Gravitatea raportului cauză efect are alte conotații în ceea ce privește modificările aduse codurilor în sfera penalului. Subliniez, DOAR ÎN SFERA PENALULUI. Oare codurile ce reglementează dreptul civil sunt perfecte? E clar că nu, dar dacă nu îi afectează pe legiutorii noștri nu prezintă interes pentru modificare și actualizare.
Toate modificările, argumentate de decizii ale CCR și de punerea în acord cu legislația europeană se limitează doar la drepturi ale subiecților activi, adică ale infractorilor, pe parcursul procesului penal. Marea parte cu efecte și în ceea ce privește anumite fapte prevăzute de Codul Penal. Anormalitatea pornește de la simplul fapt că inițiatorii și susținătorii sunt deja subiecți activi în înțelesul legii penale. Deci, ei sunt cauza, efectul fiind divizarea societății românești într-un moment istoric, când unitatea este imperios necesară.
Dar, să urmărim o perspectivă diferită de analiză juridică a acestei laturi supusă modificării.
Infracțiunea, indiferent de natura ei, afectează anumite valori sociale, deci implică victime, respectiv statul, persoane fizice și juridice. Subiectul activ al infracțiunii, prin acțiunile ori inacțiunile sale, afectează prin eliminare, restrângere de drepturi legitime ale victimei. Deci, infractorul își arogă drepturi și libertăți nepermise de lege, prin care încalcă drepturile și libertățile victimei. Parcursul comiterii infracțiunii și efectele sale nu presupun egalitate de șansă între infractor și victimă.
Modificările aplicate Codului de Procedură Penală sunt argumentate de politicieni uzând de mesaj public în sensul că este necesar ca pe parcursul procesului penal infractorul și victima să aibă aceleași drepturi. E incredibil, e imoral și lipsit de conținut mesajul ce justifică necesitatea și urgența modificărilor. E înjositor pentru victimele infracțiunilor actuale și viitoare.
Nu e normal ca raportul egalității în drepturi și libertăți să fie invers proporțional pe parcursul procesului penal cu cel generat pe timpul și după săvârșirea unei fapte penale dacă ne referim la subiecții pasiv și activ al infracțiunii?

Nu e normal să protejezi tu, stat, prin lege victimele infracțiunilor?

Dar statul cum își protejează calitatea de victimă a infracțiunii? Cum se apără în fața corupților ori evazioniștilor în contextul noilor modificări ale legilor justiției? Procurorul, avocat al statului, trebuie limitat în competențele conferite ori se impun structuri care să identifice și să elimine abuzul? Un stat puternic are nevoie de judecători temători?
Răspunsul e simplu. Apărarea, protecția, devin aproape imposibile. Dar marea problema a relației cauză efect în care statul, prin valorile sale, este victimă, o reprezintă cetățeanul. Fiecare cetățean este victima infracțiunilor comise împotriva statului. În astfel de condiții, statul de drept mai există? Iar dacă răspunsul este da, al cui este statul de drept, al infractorului sau victimei? Prin legislativ statul este un apărător al drepturilor cetățeanului onest ori al infractorului?
Întrebările sunt retorice. În contextul dat, e evident răspunsul. Statul este capturat de o majoritate legitimă, dar cu iz penal în multe puncte sensibile ale existenței reprezentative.
Ce ar fi de apreciat ca normalitate pe fondul acestor implicatii rezultate din modificari aduse legilor justiției?
O putere legitimă ar fi normal să aibă în preocupare principală legislația economico-fiscală, educația, sănătatea, siguranța cetățeanului și politica externă. În aceste domenii, e dreptul și obligația guvernării să emane și să aplice legislație indiferent de opinia și concepția opoziției.
În ceea ce privește organizarea și funcționarea justiției ori modificările codurilor, se impune o largă consultare și consens, fără a implica coloratura politică. Aceasta este normalitatea.
Am păstrat pentru final problema răspunderii magistraților.
Dacă tot se dorește o presiune în plus pe magistrat, prin răspunderea materială interpretată subiectiv de politicieni, atunci s-ar impune aceeași răspundere materială subiectivă și parlamentarilor ori membrilor guvernului, ca inițiatori și emitenți de acte juridice.
Dacă în cazul necesității modificărilor legislației în domeniul justiției a fost invocat abuzul unui număr limitat de magistrați, ce măsuri ar fi fost necesare în organizarea și funcționarea structurilor conduse de politicieni conamnați penal, ori în Parlamentul României, infestat de persoane cercetate ori condamnate penal?
Poate ar fi necesar să își facă curățenie în propria ogradă, stabilind reguli de accedere în funcții politice cu relevanță în onestitatea, cinstea și corectitudinea candidatului. Finalitatea unui astfel de demers ar fi constatarea dezinteresului față de legile justiției în sensul în care au fost abordate în prezent.
Cum ar fi ca un parlamentar să fie supus răspunderii materiale pentru legislația inițiată ori pentru modificările aduse, dacă prin acestea ar produce prejudicii statului, persoanelor fizice ori juridice?
Un stat puternic se bazează pe o economie puternică, pe o justiție puternică, pe instituții de forță puternice.

Lasa un comentariu