“Omul este înțelept, deștept și priceput în ce-i privește pe alții, dar nu pe sine.”
Nikolai Gogol
Încă de la momentul când percepția asupra vieții este bazată pe cunoașterea de sine și înțelegerea existenței, acțiunilor și inacțiunilor celorlalți, începând cu părinții, toată lumea te îndrumă spre cunoaștere, spre studiu, printr-un simplu îndemn: SĂ ÎNVEȚI!
De la stadiul preșcolar, începe inocularea datoriei față de societate și asimilarea, deprinderea cunoștințelor necesare vieții cotidiene, conviețuirii cu semenii și valorilor ce guvernează propriul eu al copilului. Viața preșcolarului se schimbă profund odată cu începerea școlii primare, când învățătura presupune mai mult decât deprinderi practice minimale și cunoștințe limitate la mediul înconjurător. Școlarul învață după manual și o face ca o obligație față de familie, în primul rând.
Continuitatea învățăturii ca și sarcină, în dezideratul familiei, se limitează la primul prag spre alegerea profesiei probabile inițiată de învățământul liceal. Faza învățământului universitar pune deja bazele profesiei viitoare, cea care va asigura material individul și va aduce plus valoare societății.
Ce și cum pregătim noi ca părinți, și societatea ca beneficiar pentru viitorul comunității, e o discuție analitică fără sfârșit. Ar avea o finalitate doar dacă, prin absurd, evoluția omenirii ar stagna într-un anumit punct. Imposibil.
A pregăti oameni pentru viață este atributul aproape exclusiv al familiei și formatorilor din instituțiile de învățământ.
Ale cui nevoi le servește absolventul oricărei forme de învățământ?
Cu siguranță acesta își servește propriile nevoi de viață. Dar, procesul de învățare bazat pe implicare emoțională și materială a părinților și profesională a personalului didactic, are o mare doză de finalitate și în evoluția societății. De ce? Alegerea profesiei și competențele dobândite ale unui individ influențează viața altui individ, iar în funcție de capacitate și cariera aleasă poate avea efect asupra societății, ori a unei comunități. Am argumentat, pe scurt e adevărat, obiectivul procesului educativ și finalitatea acestuia în cadrul legislativ și socio-familial din România modernă.
Întrebarea care se pune este dacă formăm pentru viață și societate eficient, dacă investiția în educația fiecărui individ aduce plus valoare societății. Efectele ar fi cele ce dau răspunsul, referindu-ne la calitatea vieții prin servicii și industrializare, prin inovație și cercetare.
Efectele sunt limitate la nivelul unor excepții care devin în majoritatea lor furnizori de plus valoare societăților occidentale, unde sunt apreciați și beneficiază de condiții de dezvoltare profesională și oportunități pentru viața personală și de familie.
În România, încă se practică învățământul generalist la nivel teoretic, nu există preocupare pentru adaptare la societatea de producție și consum prin generarea unor politici apte să schimbe optica actuală înspre educația aplicată. Cărui lăcătuș-mecanic, ori mașinist în orice domeniu îi folosește materia educațională numită filozofie, ori latină, sau muzică? Am dat un simplu exemplu, dar multitudinea lor formează angrenajul unui proces educațional fără un scop eficient în ansamblul anilor de școală românească. Încă ne bucurăm de boemia culturii educaționale a unui sistem politic și organizațional, pe care îl blamăm de ani mulți, mai toți, din postura de beneficiar și mai apoi ca susținător în calitate de părinte.
Nu ar fi mai eficient să dezvolți individul în funcție de înclinațiile sale și nevoile societății care îl formează? Viața în economiile deschise este foarte practică. Nu ar fi eficient să formezi profesioniști în școli de specialitate, teoreticieni ori alt gen de indivizi dispuși spre studiu în școli care să promoveze inițiativă, inovația și cercetarea?
Am convingerea că o mare parte a societății românești gândește în acest fel, dar are o abordare simplistă și limitativă prin invocarea acelorași lipsuri ale infrastructurii educaționale.
Ce este de făcut?
Eronat. Infrastructura există în limita nevoilor incipiente unei astfel de transformări, dar impune implicare și adaptare. Într-o viziune simplistă, avem păduri, avem animale să le populăm, dar nu găsim soluția să le facem oportună coabitarea dintre mediu și viată animală. Eforturile actuale își vor produce efectele în anii următori, când pentru a beneficia de mână de lucru superior calificată, investitorii pot fi interesați de locarea unor capacități de producție. Aceleași eforturi vor produce beneficii când intelectualitatea va avea și abilitatea inovației, cercetării, și prin implicarea statului în susținerea și recompensarea acestui domeniu, când produsul finit are relevanță la nivel european ori global.
Efectele concrete se vor resimți atunci când sintagma ,,made in Romania” va avea greutate în economia politicilor investiționale în România. Am convingerea că fiecare dintre noi își dorește să fie un made in Romania eficient și respectat de partenerii economici și socio-politici din U.E. și, pe cale de consecință, la nivel global.
Statutul de made in Romania ar fi efectul dorit pornind de la educația promovată de familie și învățământul susținut de stat. Un astfel de statut se obține în timp, în baza unor măsuri legislative și administrative coerente, prin punerea în valoare a abilităților native și educaționale ale generațiilor ce vin. Într-o societate bazată pe eficiență, fiecare individ are relevanță, fiecare contează pentru formatorul care a investit în profesionalizarea sa, iar comunitatea va aprecia un specialist, chiar și muncitor, în detrimentul unui intelectual mediocru.
Made in Romania se realizează prin politici eficiente într-un cadru anticipativ-predictiv al decidenților, prin abordarea suplă a măsurilor prezentului cu prognoza viitorului percepută ca finalitate a acțiunilor actuale. Nu numărul anilor de învățământ, ci calitatea acestora formează oameni pentru viitor. Nu diploma dă măsura profesionalismului, ci abilitățile profesionale.
Abordarea manualelor unice ori alternative nu reprezintă decât o găselniță politică, o proiecție în viitor abordată de politicieni fără viziune în formarea generațiilor viitoare ale României moderne.
Așadar, se impune previzionarea și anticiparea nevoilor de educație făcută prin școală, raportată la nevoile societății și comunității formatoare. Concret, este de dorit să formezi specialiști în industria mineritului dacă aceasta este industria de bază în regiune, pornind de la studiile profesionale până la cele universitare, în locul unor specialități care nu sunt relevante pentru comunitate, exemplificativ putând enumera textiliști, siderurgiști, agricultori, etc. Abia atunci se vor pune bazele mândriei de a fi made in Romania în anii ce vor urma. Poate pare desuetă formula made in Romania în context european ori pe fondul globalizării accentuate, dar, privită la modul metaforic, relevanța acesteia este definitorie pentru spiritul național, pentru progresul economic, pentru o societate progresistă.
Urmărind evoluția exportului de forță de muncă al anilor ulteriori integrării europene, evidența produsului finit cel mai bine acceptat de Uniunea Europeană este reliefată de specialiștii care au emigrat, forță de muncă ori minți luminate, formate de un sistem educațional încă boem.
Părinților, formatorilor educației de viață, le sunt necesari copii educați profesionist de stat, generațiile viitoare acceptând ideea că nu nivelul studiilor aduc prosperitate în familia propriilor copii, ci aprofundarea învățământului aplicat.
Părinții pot fi promotorii unui viitor educat pentru proprii copii îndrumându-i spre a-și dezvolta abilitățile native prin educație scolastică, astfel încât, made in Romania să devină brand cel puțin la nivel european.
Sper și cred că, într-un final, tranziția sistemelor de organizare statală se va termina, iar prin organizare și eficientizare, copiii noștri și copiii copiilor noștri vor fi mândri că sunt made in Romania.
