Luni, 15 ianuarie 2018, s-au împlinit 168 de la nașterea marelui poet, luceafăr al poeziei românești. Tulburător de frumos, cuceritor, cântăreț cu o voce de aur, fumător înrăit, mare amator de cafea și petrecăreț fără margine, dar și un patriot pentru care „Trăiască nația!” era singurul salut. Așa l-au redescoperit cercetătorii pe Mihai Eminescu-omul.
Mihai Eminescu este primul care a făcut din limba română un adevărat obiect de artă, în condițiile în care poezia românească, nesigură, se afla abia la începuturile sale. Erudit prin complexitatea cunoștințelor acumulate (a studiat filosofia, dreptul, medicina, a fost interesat de economie, sociologie și alte discipline) a avut un real succes în cariera de jurnalist, articolele sale de critică literară, socială și politică fiind publicate în „Timpul” și „Curierul de Iași”. Întreaga sa activitate de ziarist a fost pusă în slujba dreptului la existența națională a poporului român, susținând în articolele sale cauza românilor din Transilvania și din Bucovina.
Primii ani
Mihai Eminescu s-a născut la Botoșani la 15 ianuarie 1850. Este al șaptelea din cei 11 copii ai căminarului Gheorghe Eminovici, provenit dintr-o familie de țărani români din nordul Moldovei și al Ralucăi Eminovici, născută Jurașcu, fiică de stolnic din Joldești. Își petrece copilăria la Botoșani și Ipotești, în casa părinteasca și prin împrejurimi, într-o totală libertate de mișcare și de contact cu oamenii și cu natura. Această stare o evocă cu adâncă nostalgie în poezia de mai târziu. Poetul a crescut aproape țărănește la Ipotești, sat sărăcăcios, așezat într-o vale închisă de dealuri odată împădurite. Casa lui Eminovici era gospodărească, avea pridvor larg cu trepte, odăi cu privire de jur împrejur, șoproane, hambare, livadă, tei imenși. Între 1858 și 1866, urmează cu intermitențe școala la Cernăuți. Termină clasa a IV-a clasificat al cincilea din 82 de elevi după care face 2 clase de gimnaziu. Părăsește școala în 1863, revine ca privatist în 1865 și pleacă din nou în 1866. Între timp, e angajat ca funcționar la diverse instituții din Botoșani (la tribunal și primărie) sau pribegește cu trupa Tardini-Vlădicescu.
Studiile și operele poetului
1866 este anul primelor manifestări literare ale lui Eminescu. În ianuarie moare profesorul de limba română Aron Pumnul şi elevii scot o broșură, „Lăcrămioarele învățăceilor gimnaziști” , în care apare și poezia „La mormântul lui Aron Pumnul” semnată M.Eminovici. La 25 februarie / 9 martie pe stil nou debutează în revista „Familia”, din Pesta, a lui Iosif Vulcan, cu poezia „De-aș avea”. Iosif Vulcan îi schimbă numele în Mihai Eminescu, adoptat apoi de poet și, mai târziu, și de alți membri ai familiei sale. În același an îi mai apar în „Familia” încă 5 poezii.
În iunie 1883, surmenat, poetul se îmbolnăvește grav, fiind internat la spitalul doctorului Șuțu, apoi la un institut pe lângă Viena. În anii 1883-1889 Eminescu scrie foarte puțin sau practic deloc. Mihai Eminescu se stinge din viață în condiții dubioase și interpretate diferit în mai multe surse la 15 iunie 1889 (15 iunie, în zori – ora 3) în casa de sănătate a doctorului Șuţu. E înmormântat la București, în cimitirul Bellu; sicriul e dus pe umeri de patru elevi de la Școala Normală de Institutori.În „Viața lui Mihai Eminescu” ( 1932), George Călinescu a scris aceste emoționate cuvinte despre moartea poetului: „Astfel se stinse în al optulea lustru de viață cel mai mare poet, pe care l-a ivit și-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie și peste locul îngropării sale va răsării pădure sau cetate, și câte o stea va vesteji pe cer în depărtări, până când acest pământ sa-și strângă toate sevele și să le ridice în țeava subțire a altui crin de tăria parfumurilor sale„.
