Revoltat de felul în care România a fost condusă de PSD și PNL

Radu Miruță, deputatul USR Gorj este revoltat de imaginea României după 35 de ani de conducere PNL și PSD. Acesta spune că tocmai pentru ca își dorește o schimbare, se încăpățânează să rămână în politică. 

“Asta e România pe care au construit-o PSD și PNL în 35 de ani și unde USR e acuzat că n-a făcut ordine în 8 luni de guvernare, fără premier și majoritate în Parlament și pe timp de pandemie.

Uite, de asta mă încăpățânez să fac politică și mai vreau să fiu un mandat deputat. Să lupt cât pot ca să nu-mi fie rușine de mine că i-am lăsat pe băieții ăștia să le fure țara cu totul și copiilor mei!

Am fost azi la Broșteni, un fel de Poiana lui Iocan dintre judetele Gorj si Mehedinti. Romania se vede la fel, oamenii au aceleasi probleme, suparati pe cei care au avut sansa de 30 de ani sa schimbe ceea ce niciodata nu au facut.

România, 2024, cu PSD + PNL la butoane:

• CCR respinge dreptul unui cetățean de a candida pentru că i-ar fi analizat declarațiile politice și nu-s ce trebuie; același om a fost trimis de cetățeni, prin vot, în Parlamentul European și acolo e ținut la respect prin PROCEDURI parlamentare, nu dat pe ușă afară;

• Candidatul care se laudă că e curat că l-a verificat NATO aflăm chiar de la NATO că nu l-a verificat, că verificarea lui a fost făcută de… ATENȚIE, autoritățile din România;

• Premierul în funcție își depune candidatura la prezidențiale și primește de la presă întrebarea – Cum rezistați că n-ați mai avut concediu de mult?;

• În Parlament noi facem demersuri să trecem la vot legi urgente pentru binele societății: tăieri de taxe, corectarea nedreptății făcută celor care au muncit în condiții grele etc și este introdusă în regim de urgență o lege pentru un singur om: legea care-i permite președintelui în funcție să candideze pentru un loc de parlamentar (retrasă după o săptămână de scandal public);

• Președintele țării cheltuie sume exorbitante pentru călătorii cu avioane de lux și reamenajări de case de protocol, iar premierul țării zice la tv că e urât și cu mâna lui semnează măriri de buget pentru președinte și nu scoate de la secret datele de la instituțiile care-i sunt subordonate prin Secretariatul general – RAAPPS.

Am vazut in acesti ani de Parlament cum se pot face lucruri, dar nu se fac atunci cand asta le incurca interesele crocodililor politici. Oamenii astia vesnici care au tinut judete in captivitate trebuie scosi de la decizie.”, scrie Radu Miruță, pe pagina sa de socializare. 

Lasa un comentariu