Iulian Popescu, prefectul județului Gorj spune că nu sunt motive legale pentru încetarea mandatelor primarului și viceprimarului de la Târgu-Jiu, Marcel Romanescu și Bogdan Bejinaru.
Atât Romanescu, cât și Bejinaru au fost radiați din Partidul Național Liberal.
Aceasta declarație a prefectului de Gorj a apărut în urma solicitărilor făcute de USR Gorj prin care aceștia cereau încetarea mandatelor primarului și viceprimarului care au anunțat că la alegerile din 2024 vor candida din partea PSD.
“Așa cum cunosc realitatea este ca atât primarul, cat și viceprimarul au fost radiați din baza de date a PNL filiala Gorj.
Radierea este o constatare de drept conform statutului in cazul in care ai aderat public, susții sau te-ai înscris in alt partid.
In acel moment, la propunerea biroului politic permanent local Tg Jiu și cu votul BPJ Gorj cele doua persoane au fost radiate.
In cazul domnului Bejinaru, el fiind consilier local, așa a câștigat poziția de viceprimar, el a contestat decizia, urmând sa fie soluționată aceasta contestație și fiind pe circuit, iar dacă se cere cazul se poate ajunge și in instanța.
In cazul domnului Romanescu, odată ce primarul e radiat sau exclus dintr-un partid acesta rămâne independent sau își păstrează mandatul.
Situația domnului Romanescu este clară: este liber de transfer, poate sa plece la prietenii lui așa cum a declarat fără sa-si piardă mandatul.!”, a declarat Iulian Popescu, prefectul județului Gorj.