Sindicaliștii din Complexul Energetic Oltenia au fost taxați de senatorul liberal Ion Iordache. Acesta consideră că sindicaliștii nu au inițiative și nu ia atitudine la programul de închidere a carierelor și termocentralelor pe cărbune. Acesta spune că i-a îndemnat să vină să facă acțiuni și la București.
“Ar trebui să le puneți întrebarea sindicaliștilor ce au făcut ei pentru muncitori? De câte ori i-am chemat, n-a vrut niciunul să ia nicio inițiativă. Le-am spus “Ieșiți!”. Haideți, să mergem la București! A fost Legea pensiilor. Nu a vrut să vină niciunul acolo. Cum este posibil, când tu ești reprezentantul oamenilor? Când ei sunt cei care trebuie să-i reprezinte cu adevărat pe oameni. Eu îi chem, când eu, de fapt, sunt de partea cealaltă a celor care trebuie să-i îndepărteze, teoretic. (…) Bineînțeles (nr. că îi chem la proteste împotriva ministrului Burduja). Îi chem împotriva oricui ia măsuri împotriva Complexului Energetic Oltenia. Nu am nicio problemă cu treaba asta. Le spun și nu vor să facă. Atunci, eu ce să fac? Pot să fac singur? Nu pot face singur chestiuni din acestea. Îi chem în permanență să facă lucruri și nu fac. Acum, toată lumea se uită la cine? Haideți, să vedem exact cine are responsabilități. Că dacă doar aruncăm așa generic pe guvern, pe nu știu ce, păi, noi ce facem, fiecare dintre noi? Ce facem noi? Nu trebuie să acționăm? Îi lăsăm să facă ce vor, să ia decizii care nu sunt în favoarea noastră? Trebuie să ne implicăm, să mergem acolo. Atunci pentru ce mai sunt lideri de sindicat, șefii lor? Nu trebuie să apere drepturile oamenilor?(…) În momentul de față, toată lumea trage în altă direcție. Sindicatele vor cu treaba lor, să nu discute cu politicul, liderii de la PSD știu că dacă stăm la aceeași masa, se vede diferența între cei care fac și cei care doar se fac că fac. (…) Eu ce să-i fac lui Plaveti? Eu nu am ce să-i fac lui Plaveti”.