Târgu Jiu: Geamuri sparte și scandal provocat de mai multe persoane!

Scandal, injurii și discuții aprinse au avut loc în acest Weekend, în municipiul Târgu Jiu, la locuința unei familii din oraș. Agresorii au fost patru persoane, două femei și doi bărbați, care au dat buzna peste o familie, în miezul nopții.
Bătăușii au fost arestați.
”La data 4 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au reținut, pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, doi bărbați și două femei, cu vârste cuprinse între 34 și 51 de ani, din municipiul Târgu Jiu, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, violență în familie, lovire sau alte violențe, amenințare, violare de domiciliu și distrugere.Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, la aceeași dată, cele patru persoane au distrus poarta de acces în locuința unei familii, din municipiul Târgu Jiu, după care au pătruns, fără drept, în curtea imobilului, unde au distrus mai multe geamuri ale locuinței, agresând fizic trei persoane, pe fondul unui conflict mai vechi.Totodată, au fost întocmite formulare de evaluare a riscului persoanelor implicate în eveniment, având grad de rudenie, fapt pentru care a fost emis un ordin de protecție provizoriu, împotriva agresorilor.La data de 5 noiembrie a.c., polițiștii i-au prezentat pe bănuiți instanței de judecată, față de bărbați fiind dispusă măsura arestului la domiciliu, pentru 30 de zile, iar față de cele două femei, măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.”, transmite IPJ Gorj.

Lasa un comentariu