Un deputat gorjean cere demisia Ministrului Sănătății

” Demisia Vlad Voiculescu! ” Este mesajul lui Claudiu Manta, deputatul social-democrat gorjean, pentru Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății.

” Am semnat azi pentru moțiunea împotriva ministrului sănătății, Vlad Voiculescu. 8 oameni au murit și nimeni nu își asumă nici o responsabilitate. Al doilea incendiu cu victime în timpul guvernărilor de dreapta. Și NIMENI responsabil. Internați să fie salvați de Covid românii mor arși in spitalele din România. Demisia Vlad Voiculescu.”, este mesajul transmis de Claudiu Manta, deputatul gorjean.

Un incendiu a izbucnit vineri, în jurul orei 5.00, la parterul Institutului ”Matei Balș” din București, care tratează bolnavi cu COVID, iar focul a cuprins patru saloane în care erau internați pacienți cu forme de COVID medii și severe, ținuți pe mască de oxigen. 8 persoane au murit.

Lasa un comentariu