Vrea să predea turnul CET! Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu Jiu, spune că este dispus să predea turnul CET oricărui investitor care vrea realizeze o zonă de agrement.
“Au depus o solicitare în care să spunem care sunt condițiile pentru preluarea terenului, a celor 3500 de metri pătrați de lângă turn și a turnului. Astăzi, am și transmis răspunsul nostru către domnul Ion Iordache, senatorul de Gorj, în privința acestor întrebări pe care ni le-a adresat. Pe de altă parte, răspunsul puteam să i-l transmit și verbal, nu neapărat scris. Terenul este inventariat în domeniul public al municipiului Târgu-Jiu și poate fi concesionat în urma unei licitații, turnul este în domeniul privat al municipiului Târgu-Jiu și, de asemenea, poate fi concesionat sau achiziționat. Asta a fost întrebarea, nu puteam să-i dau mai multe detalii legate de ceea ce se întâmplă. Acum, sper ca cele 4 planșe pe care ni le-a înaintat odată cu această adresă să se completeze cu un proiect serios, să nu fie o temă doar de campanie. Eu, din ceea ce văd, marea majoritate a celor care au citit aceste mesaje și au văzut postările domnului senator le iau ca fiind mesaje neserioase, pentru că din 4 fotografii pe care eu le am la mapă, uitându-mă pe ele, nu pot scoate în evidență că acolo e un proiect de 5 milioane de euro, de 10 sau de 40 de milioane de euro. Le solicităm să facă oficial o adresă către primăria municipiului Târgu-Jiu să spună și suma pe care și-ar dori s-o investească potențialii investitori, pentru că domnul Ion Iordache, deși nu i-a identificat în acea adresă, vorbește de potențiali investitori care ar fi interesați de turnul de la CET. Întrebarea mea este logică și de bun simț, eu fac acest apel de 3 ani, și pe televiziunile naționale și locale, că sunt dispus să intru în negocieri cu cel care și-ar dori, la un moment dat, să dezvolte acea zonă”, a declarat edilul.