Obște din Gorj, amendată din cauza unui gard

O obște din Gorj a fost amendată din cauza unui gard. Este vorba despre Obștea Bercești unde au fost concesionate mai multe hectare de teren forestier unor austrieci  .

 Reprezentanții obștii  au decis să facă ilegal un drum și un gard, ilegalitatea reclamată fiind reală.

„Urmarea unor petiții, comisarii Gărzii de Mediu Gorj, au efectuat cercetări în cazul unei obști din zona Novaci, în urma cărora delimitarea unui fond cinegetic cu gard și drum s-a efectuat fără avizele de mediu necesare. Fapta săvârșită a condus la deteriorarea mediului geologic și la încălcarea prevederilor legale, pentru care societatea care a executat lucrările a fost sancționată cu amendă în valoare de 50 000 lei”, a anunțat Garda de Mediu.

Lasa un comentariu