“Să nu ne poarte de grijă nouă!PNL va castiga toate alegerile din 2024!”

“Să nu ne poarte de grijă nouă!PNL va castiga toate alegerile din 2024!”

Este mesajul  senatorului PNL Gorj, Ion Iordache, pentru Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu Jiu.

Aceste declarații vin după ce, în spațiul public, edilul municipiului a declarat că de la PNL au plecat cinci primari. „Au plecat cinci primari până acum. După părarea mea, exodul va continuă. Știu cel puțîn încă șase primari care doar nu au fost prezențați în conferința de presă a PSD și cred că în alegerile din 2024 se va prezenta cu maximum șase primari din cei pe care îi are PNL în momentul de față înregimentați. Dumnealui se comportă în PNL cum s-a comportat în propria societate comercială, iar politică nu se face în acest mod. Va avea o mega surpriză”, a declarat Marcel Romanescu.

În replică, senatorul Ion Iordache, face următoarele declarațîi:

“Să nu ne poarte de grijă nouă, în contextul în care știm ce avem de făcut și, așa cum v-am spus, vom câștigă toate alegerile de la anul pentru că Gorjul are nevoie de o alternativă și are nevoie de o alternativă serioasă, nu de acești combinagii care au fost până acum. Nu mă interesează ce spune dumnealui, nu ne interesează pe niciunul. Ce pot să va spun este că tot partidul se bucură că el este acum unde este și în sfârșit avem liniște și lucrăm și suntem așa cum trebuie în partid.

(…) Avem modul nostru de a acționa, lucrăm cu oamenii, ne întâlnim, avem un parteneriat serios cu gorjenii și oamenii vor o alternativă, iar noi le vom oferi asta.

(…)

La Gorj, cei care au declarat că trec la PSD de la liberali…nu este decât o simgura persoană și anume el (Marcel Românesc), restul nu au declarat niciunul. De la PSD că trec la noi, până acum sunt patru. Nu se pune problema că trec de la liberali la PSD, că nu-i adevărat.

Eu va spun că sunt la PSD foarte mulți primari care sunt ce trebuie, care știu să facă administrație și fac treaba pentru gorjeni, dar și mulți care nu au ce caută în fruntea administrației și veți vedea câți primari noi vor fi pentru prima oară în istoria județului, când vor fi înlocuiți foarte mulți dintre primarii vechi.”, a declarat Ion Iordache pentru Radio Infinit.

Lasa un comentariu