“Drumul Expres TÂRGU JIU-FILIAȘI trece cu succes în următoarea etapă!” Este anunțul făcut de Mihai Weber, deputatul PSD Gorj care transmite fă proiectul său de suflet, dar și Autostrada FILIAȘI-CRAIOVA trec cu succes în următoarea etapă, de execuție, fapt confirmat la cel mai înalt nivel, de către ministrul Transporturilor, ministrul Mediului și președintele Agenției Naționale de Mediu, care au semnat ACORDUL DE MEDIU pentru realizarea acestui OBIECTIV.
“Sunt mândru ca fac parte din acest proiect de anvergură, pe care-l consider PROIECTUL MEU DE SUFLET, cu rol determinant în strategia de dezvoltare a județului Gorj. Acțiunile contestatarilor acestui proiect, care caută argumente să își susțină opoziția, cât și cei care încearcă să își aroge merite, nu va umbri în niciun fel importanța obiectivului, iar pe această cale le transmit că Drumul Expres Craiova-Târgu-Jiu SE VA REALIZA și nu ține de ei și de interesele lor meschine” a transmis Weber pe Facebook.