Au loc proteste la APM Gorj. Angajații Agenției pentru Protecția Mediului Gorj sunt nemulțumiți de inechităţile salariale.
Aceștia au întrerupt lucrul și au ieșit în fața instituției.
Protestul este declanşat la nivel naţional, în special de sindicatele agenţiilor de protecţia mediului afiliate la PUBLISIND.
„Motivele care stau la baza acestei decizii sunt următoarele: inechitățile salariale față de angajații din celelalte instituții publice deconcentrate; tergiversarea aprobării proiectului de lege privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţã a Guvernului nr.128/2023 pentru unele măsuri referitoare la salarizarea personalului din învăţământ şi alte sectoare de activitate bugetară – proiect care include un amendament prin care Agențiile Pentru Protecția Mediului vor fi salarizate la nivelul Ordonatorului superior de credite (ANPM); subfinanțarea bugetelor Agențiilor de Protecția Mediului, fapt ce conduce la blocarea ocupării posturilor vacante și la o lipsă acută de personal”, potrivit sindicaliștilor.
