Discuții privind dezvoltarea economică în Gorj și Dolj

Cosmin Popescu împreună cu echipa Consiliului Județean Gorj, au participat la sesiunea de informare organizată în județul Gorj de Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, un eveniment esențial pentru beneficiarii Programului Tranziție Justă 2021-2027.

În județele Dolj și Gorj au fost depuse 352 de proiecte, cele mai multe dintre acestea aflându-se în etapa de evaluare.

“Alături de reprezentanții ADR, Marius Vărgatu, directorul general adjunct al ADR Sud-Vest Oltenia, doamna director Marilena Alecu și șefii de departamente din cadrul Organismului Intermediar al Programului Tranziție Justă, precum și de reprezentanții celor 7 societăți care au semnat contracte de finanțare, am discutat despre oportunitățile de dezvoltare economică durabilă în județele Dolj și Gorj.

În cadrul apelului „Dezvoltarea întreprinderilor și a antreprenoriatului”, componenta „Investiții pentru dezvoltarea IMM-urilor care contribuie la creșterea durabilă și la crearea de locuri de muncă”, în județele Dolj și Gorj au fost depuse 352 de proiecte, cele mai multe dintre acestea aflându-se în etapa de evaluare.

Suntem încrezători că, prin colaborarea strânsă dintre autoritățile locale, agenții economici și partenerii de dezvoltare, vom reuși să implementăm proiectele într-un mod eficient, contribuind astfel la creșterea durabilă și la crearea de noi locuri de muncă în regiune.”, transmite Cosmin Popescu, președintele CJ Gorj. 

Lasa un comentariu