Prefectul de Gorj, întâlnire cu specialiștii pe fonduri europene din județ! 

Iulian Popescu, prefectul județului Gorj, a avut astăzi o întâlnire cu specialiștii pe fonduri europene, urmată de conferință de presă, pe tema FTJ – Fondul pentru o tranziție justă.

Acesta spune că în urma unor ample analize, ghidul de finanțare adresat companiilor mici și mijlocii din FTJ, deși publicat în data de 20.10.2023, nu este utilizabil.

“Am avut astăzi o întâlnire desfășurată la Instituția Prefectului Gorj cu specialiștii în fonduri europene din județul nostru, urmată de o conferință de presă, pe tema FTJ – Fondul pentru o tranziție justă.

Concluzia este evidentă: ghidul de finanțare adresat companiilor mici și mijlocii din FTJ, deși publicat în data de 20.10.2023, nu este utilizabil.

Nimeni nu poate să spună clar dacă o activitate este sau nu eligibilă spre finanțare și de aceea facem apel la toți cei implicați în elaborarea acestui ghid să revină urgent cu clarificări prin asumarea unei liste clare de activități eligibile.

Avem nevoie de claritate și de predictibilitate, fondurile din FTJ reprezentând revitalizarea economică a județului nostru, iar infuzia de aproximativ 185 milioane euro în IMM-uri din Gorj este benefică și necesară.

Fondurile trebuie să rămână în Gorj, nu să fie redistribuite către alte județe.”, transmite Iulian Popescu.

Lasa un comentariu