Tot mai des se discută în această perioadă despre faptul că România a devenit un importator net de energie. Cu ceva timp în urmă, Andrei Maioreanu, fost Secretar de Stat în Ministerul Energiei a coordonat grupul de lucru care a elaborat Strategia Energetică a României pentru perioada 2019-2030 cu perspective pentru anul 2050.
“În 2007 a fost aprobată strategia energetică, prin Hotărârea de Guvern 1069 a fost aprobată această strategie energetică, din păcate s-a renunțat la această strategie. De ce? Pentru că, conform HG 1076 din 2004 ar fi trebuit parcurse etapele și procedura studiului de eveluare adecvată pentru obținerea avizului de mediu iar cu obținerea avizului de mediu, cu dezbaterea transfrontieră ,cu consultarea publică, această strategie s-ar fi putut aplica.
Nu spun că era o strategie bună sau rea, dar uitați-vă unde a ajuns sistemul energetic din România pentru că nu a avut o viziune, pentru că nu au avut obiective de interes national și în al 3-lea rând nu au avut un scenariu optim așa cum l-am făcut pentru o perioadă scurtă, medie și lungă de timp.
Sunt suficiente premise să cred că România va avea o strategie energetică și vom respecta întru totul condițiile care apar în unul dintre cele mai importante documente, Regulamentul privind Guvernanța Uniunii Energetice, care a fost aprobat la Strasbourg în 11 decembrie 2018 iar la trei zile după aprobare, printr-o rezoluție, a fost publicat în jurnalul oficial al Uniunii Europene.
Să știți că nu PSD a repus pe tapet strategia energetică. Am auzit o declaratie a ministrului energiei din data de 18.02.2020, la audierile din parlament, care spunea în felul următor:
Guvernul estimează că strategia energetică națională și Planul Național Integrat Energie și Schimbări Climatice vor fi aprobate până la sfârșitul lunii aprilie. Acesta a subliniat că Planul National Integrat Energie și Schimbări Climatice ( PNIESC ) trebuie coordonat cu strategia energetică națională.” a declarat Andrei Maioreanu.
Andrei Maioreanu și-a exprimat însă convingerea că această strategie va fi adoptată cât mai repede posibil, propunând colegilor săi modificarea Legii 123/2012 – Legea energiei și a gazelor naturale:
„Din această perspectivă, dar și pentru a veni în sprijinul companiilor energetice, am propus colegilor mei parlamentari din județul Gorj o modificare a Legii 123/2012 – Legea energiei și a gazelor naturale. Am propus ca Strategia Energetică a României să devină lege aprobată de Parlament.
Până în acest moment, Strategia Energetică se adoptă prin Hotărâre a Guvernului. Mutând nivelul aprobării de la Guvern la Parlament, Strategia Energetică va deveni o lege independentă de culoarea politică a oricărui executiv. Va fi mai puternică și mai greu de modificat în funcție de interesele partidelor politice.După cum știți, în perioada mandatului meu de Secretar de Stat în Ministerul Energiei, am coordonat un grup de lucru format din experți ai ministerului, din companii, din mediul universitar etc, și am realizat o Strategie energetică pentru perioada 2019-2030, cu perspectiva anului 2050. Documentul a trecut de toate etapele, inclusiv de consultare publică. Urma dezbaterea transfrontieră. Dar noul guvern liberal e ocupat cum spuneam cu „analize și evaluări”.
Prin acel document sunt stabilite viziunea și obiectivele fundamentale ale procesului de dezvoltare a sectorului energetic. Toate acestea, în contextul reperelor naționale, europene și globale care influențează politicile energetice. Am definit în strategie și obiectivele operaționale, și proiectele de investiții necesare pentru a dezvolta domeniul energetic românesc.
Conform regulilor europene, fiecare stat-membru trebuie să realizeze un Plan Național Integrat Energie Schimbări Climatice – PNIESC. Aceste planuri se bazează pe strategiile energetice, nu le înlocuiesc. Fiecare țară își știe resursele și capacitatea de a crește și îmbunătăți domeniul său energetic și fiecare țară are propriul ritm de realizare a obiectivelor asumate la nivel european. Suntem țări diferite, suntem la nivele de dezvoltare diferite, iar pandemia a demonstrat încă o dată că realitatea integrată europeană este validă doar dacă statele sunt coerente și au grijă de propriile averi și resurse.
Aprobarea Strategiei Energetice a României de către Parlament va elimina eventualele disensiuni politice interne și ne va întări poziția în UE. În egală măsură, este o abordare cât se poate de constructivă și în folosul tuturor – de la producători, la consumatorii de energie electrică. Avem resurse, avem energeticieni de foarte bună calitate, avem manageri de companii buni, este momentul să așezăm lucrurile pe un suport serios de care toți au nevoie. Sectorul energetic este în sine o resursă fundamentală a economiei românești!” a scris Andrei Maioreanu pe pagina sa de socializare
2 thoughts on “Andrei Maioreanu: „Am propus colegilor mei parlamentari din județul Gorj o modificare a Legii 123/2012 – Legea energiei și a gazelor naturale””
Comments are closed.