Un polițist din Târgu Jiu a fost prins beat la serviciu și a fost trimis acasă. Agentul de poliție Cristian Bordea a fost pus să sufle în etilotest și rezultatul a demonstrat că acesta băuse înainte de a ajunge la serviciu. Superiorii săi l-au trimis acasă miercuri și i-au transmis că-l vor cerceta disciplinar.
„Periodic se efectuează testări ale poliţiştilor înainte de intrarea în serviciu, privind consumul de alcool. În această dimineaţă a fost identificat un poliţist care nu a fost lăsat să intre în serviciu şi a fost trimis acasă. Conducerea a dispus cercetarea disciplinară a poliţistului pentru fapta pe care a făcut-o”, a declarat Ion Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Polițistul a recunoscut că a băut, dar spune că nu a băut înainte să vină la serviciu și nu înțelege rezultatul alcooltestului.
„Nu ştiu ce s-a întâmplat. Am băut ceva acum vreo două zile. Eu am vrut să suflu şi nu înţeleg nici eu de ce nu a ieşit zero. Normal că pleci acasă, nu poţi să lucrezi aşa. Nu înţeleg de ce a ieşit aşa mult. Am rămas şi eu mască. Eram acolo toţi, cum se testează normal şi nu mă aşteptam”, a declarat Cristian Bordea pentru Mediafax.
Cristian Bordea nu este la prima abatere. În 2014, el a plecat de la serviciu să vadă un meci la stadion. A fost testat cu aparatul etilotest și era băut. Trei ani mai târziu, în timpul liber, Bordea s-a urcat beat la volan și s-a tamponat cu o mașină în trafic. Magistrații l-au condamnat la închisoare cu amânarea aplicării pedepsei și se află sub supraveghere pentru următorii doi ani. Instanța l-a obligat să nu mai conducă niciun tip de autovehicule.