Angajări la facultate!

Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu face angajări. Au fost scoase la  concurs un post de documentarist debutant la Institutul de Cercetare a Calității din cadrul Facultății de Științe Medicale și Comportamentale și un post de referent de specialitate III (S) la Facultatea de Științe Medicale și Comportamentale.

Cei care vor să ocupe postul de documentarist  trebuie să aibă studii superioare în domeniul științe juridice, științe sociale, științe administrative și să cunoască limba franceză și engleză. Dosarele vor fi depuse până pe data de 3 noiembrie, iar proba scrisă va fi programată pentru 11 noiembrie.

Interviul va avea loc două zile mai târziu.

Pentru a ocupa postul de referent, candidații vor trebui să facă dovada studiilor superioare în domeniul filologiei, să aibă o vechime în studii superioare de cel puțin șase luni și trebuie să aibă cunoștințe de operare PC, dar și să cunoască limba franceză.

 Dosarele se vor depune până pe 2 noiembrie, iar proba scrisă va fi pe 10 noiembrie. Interviul va avea loc pe 12 noiembrie.

Lasa un comentariu