Anunțul IPJ Gorj pentru șoferi!

Având în vedere avertizările meteo, care se referă la condiții meteo nefavorabile, IPJ Gorj reamintește despre obligația echipării autoturismelor cu anvelope de iarnă, în condițiile în care partea carosabilă este acoperită cu zăpadă, gheață sau polei. Utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, iar autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.

Totodată, șapte autospeciale de Poliție se vor afla zilnic în stațiunea montană Rânca și asta din cauza aglomerației din trafic, situație dificilă apărută din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile.

Așadar, zilnic, aproximativ 15 polițiști, cu șapte autospeciale, vor acționa pentru dirijarea și fluidizarea traficului rutier pe DN 67 C ZTM Rânca.

Lasa un comentariu