Ziua persoanelor vârstnice va fi sărbătorită și în acest an, la Târgu Jiu.
Municipalitatea transmite că de pe data de 24 Septembrie doritorii pot să ridice invitațiile de la stadionul Municipal din Târgu Jiu.
“De mâine (24 septembrie), cei interesați pot ridica invitațiile pentru evenimentul organizat pentru Ziua Persoanelor Vârstnice.
Vă așteptăm, începând cu ora 08:00, la Stadionul „Constantina Diță”, spațiul situat vizavi de Primăria Municipiului Târgu Jiu.
Evenimentul va avea loc în data de 30 septembrie, este destinat persoanelor cu vârsta minimă de 65 de ani, cu domiciliul în Târgu Jiu, iar acestea vor trebui să prezinte cartea de identitate în original.
Vă așteptăm cu drag!”, transmite Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu Jiu.