Cei 1800 de angajați de la CEO se simt discriminați! 

Cei 1800 de angajați de la CEO se simt discriminați! Este declarația făcută de 

vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari, Manu Tomescu, care a declarat că angajații încadrați pe perioadă determinată în cadrul CE Oltenia se simt discriminați, după ce administrația companiei a decis să le mai prelungească încă o dată pentru majoritatea dintre ei, contractele se muncă de la 1 Iulie. 

Din păcate, în jur de 100 de angajați pe perioadă determinată vor pleca acasă, de la 1 iulie, fiind  vorba de cei care au abateri disciplinare, potrivit unor lideri sindicali.

“E o situație neplăcută. Faptul că s-a creat acest precedent de a angaja în această activitate sezonieri, adică niște salariați pe care nu-i poți indemniza să presteze muncă în această activitate, nu pot fi fidelizați cu contracte individuale de muncă pe perioadă determinată, în primul rând, pentru că se simt discriminați față de ceilalți colegi, nu au siguranță, ei nu au nicio certitudine că vor putea să rămână să muncească mai departe în această activitate, să investească în viața lor în această regiune, pentru că neavând un loc de muncă sigur, automat nici nu poți să investești, mă refer, să aibă o locuință, să-și cumpere utilități, eu zic că este un aspect neplăcut. Dar aceasta este situația. S-au creat aceste precedente neplăcute, și eu, ca și sindicalist, trebuie să vă spun că nu sunt de acord cu aceste lucruri, însă, după cum vedeți acest plan de închidere merge mai departe. Știu toate discuțiile, toate neplăcerile, toate așteptările lor, însă, după cum vedeți, nu putem, nu am reușit nici după 2 ani și jumătate, unii dintre ei au 2 ani și jumătate, asta ar fi a 5-a prelungire la cei mai mulți dintre ei, în acest timp, nu mai poate să spună cineva din conducerea administrației sau din conducerea ministerului că acești oameni n-au învățat meserie în 2 ani și jumătate și că nu pot să preia sarcini în instalații pe locurile de muncă de pe utilaje în așa fel încât să ducă această activitate mai departe. Acești oameni au învățat meserie timp de 2 ani și ceva și nu mai poată să spună nimeni că sunt noi angajați și nu ne mai putem baza pe ei, dimpotrivă, în producție, în activitate este nevoie de forță de muncă tânără, este nevoie să fie ocupate organigramele pe locurile de muncă de pe utilaje”, a declarat acesta.

Lasa un comentariu