CEO trebuie să cumpere certificate de CO2 în valoare de 1,5 miliarde de lei

Complexul Energetic Oltenia are șanse minime de supraviețuire anul acesta, în lipsa unei scheme de sprijin. Aceasta ar trebui să fie aprobată de către Guvern și agreată de Comisia Europeană. În lipsa unei scheme de susținere la achiziția certificatelor de CO2, administrația Complexului Energetic Oltenia va trebui să aloce o sumă colosală pentru plata taxei de poluare. Este vorba de 1,5 miliarde de lei. Suma este aferentă certificatelor de CO2 pentru producția din anul 2019.

Este greu de crezut că societatea va avea asemenea disponibil financiar, dat fiind faptul că anul trecut a fost pusă în situația de a se împrumuta 500 de milioane de lei de la mai multe bănci.

Opinia administrației colosului energetic este că anul acesta va fi unul critic pentru viitorul companiei, în funcție de decizia privind schema de sprijin.