Cer ca Toni Greblă să fie demis  

Reprezentanții USR cer conducerii Camerei Deputaţilor şi Senatului cer revocarea lui Toni Greblă din funcţia de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente.

Aceștia au transmis următorul comunicat. 

„Ce încredere pot avea alegătorii într-o instituţie care ar trebui să controleze fix finanţarea campaniei electorale, dar care nu se autosesizează pentru cheltuieli 0? Dar într-un om care, având funcţia de preşedinte al AEP, are legături dubioase cu apropiaţi ai candidatului extremist ajuns în turul II al prezidenţialelor, în timp ce soţia sa nu are nicio reţinere să facă făţiş campanie acestuia?

Autoritatea Electorală Permanentă este instituţia ce ar trebui să asigure votul românilor, să le ofere certitudinea că alegerile se desfăşoară corect, că orice vot este liber exprimat şi apărat. Or, ceea ce am văzut la alegerile din iunie şi cele de acum arată că Toni Greblă este un pericol la adresa democraţiei din România. Sper ca PSD şi PNL să înţeleagă pericolul şi că acesta trebuie demis de urgenţă”, a transmis liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu.

Lasa un comentariu