Ciolacu spune că a fost manipulat 

Marcel Ciolacu a fost scos din turul II pentru prezidențiale pe motiv că a fost manipulat în campania electorală și nu și-a dat seama că se urmărește scoaterea lui din turul al doilea.

„Cum funcționează manipularea: 1. Dacă PSD câștigă, înseamnă că vrea toată puterea; 2. Dacă PSD pierde, se comportă cu demnitate și nu face circ precum alții cu tot felul de contestații , înseamnă că “știu ei ceva”; 3. Dacă un europarlamentar, ales pe listele AUR, contestă la CCR și CCR dă o decizie în unanimitate de renumărare a voturilor, înseamnă că e pus de PSD, care vrea să fure; 4. Dacă USR umblă în sacii cu voturi sau ține oamenii în stradă la 40 de grade că vor ei să renumere, se numește un demers democratic! Eu și toți oamenii de bună credință din țara asta ne-am săturat de propaganda asta grețoasă! Știți ceva?! Românii au dreptul să știe adevărul! Tot adevărul!”, a spus Marcel Ciolacu, într-o postare publicată pe pagina sa de Facebook

„Mai direct: dacă s-a furat! Pentru asta, recomand Biroului Electoral Central să permită în regim de urgență acreditarea tuturor asociațiilor civice, în special a celor care deja au fost prezente în birourile electorale și au experiență în alegeri, care doresc să participe ca observatori independenți în procesul de renumărare a voturilor de la alegerile prezidențiale”, a spus premierul român.

„Și ca să se liniștească propaganda: dacă se demonstrează în urma renumărării că am fost dezavantajat vă anunț că oricum mă retrag din cursa pentru președinția României. Nu vreau locul doi! Nu mă interesează. Vreau doar ca românii să afle adevărul, care este mai important decât candidatura mea. Și apoi românii vor ști să îi pedepsească pe cei care au furat, mai repede decât o vor face instituțiile!”, a spus Ciolacu.

Lasa un comentariu