Laurențiu Ciurel nu vrea funcții politice. Declarațiile acestuia vin în urma participării sale alături de liderul AUR, George Simion, la întâlnirea care a avut loc în apropierea Termocentralei Turceni.
“Am venit aici din datorie față de domnul Simion, pentru că acum doi ani, tot pe o zi călduroasă ca asta, s-a decis oprirea grupului 3 de la Rovinari. Am încercat atunci, și am mers pe la toți cunoscuții care mai activau prin politică, la toți oamenii pe care-i cunoșteam, spunându-le că e o crimă să oprim grupul acesta, pentru că e primul grup de 330 de MW făcut în România, la începutul anilor 70 (…) Domnul Simion m-a ascultat, apoi a pus mâna pe telefon și a zis ”Ciutacule, deseară vreau să vin neapărat, îmi faci loc” și a fost un avocat al acestui subiect, după aceea a avut o interpelare în Parlament. Lucrurile acestea l-au făcut pe domnul Virgil Popescu să vină și să promită, în fața a câtorva sute de oameni, la aniversarea a 50 de ani la Rovinari, că nu va opri acest grup, sau dacă-l va opri, îl va opri în conservare. La cam două luni după ce a plecat, a venit ordinul de scoatere a acestui grup din uz, a fost pur și simplu șters de la Dispeceratul Energetic Național. Seara la ora 11,00 mergea cu 303 MW încărcat, a doua zi dimineața a fost oprit definitiv. (…) Dacă grupul acesta ar fi funcționat, să știți că acum trei zile nu eram obligați să plătim 5.000 de lei, adică 1.000 de euro pe un MW, cel mai mare preț din bursa de energie românească din Piața Zilei Următoare care a fost vreodată, a fost record de preț, sau 68.000 de lei pe un MWh în echilibrare, pentru că, poate pare paradoxal, dar cărbunele ieftinește energia și nu o scumpește. Este o crimă….
(…) Eu nu am de gând să candidez la absolut nimic, nu mă interesează niciun fel de funcție politică.”, a declarat Ciurel.