Cosmin Mihai Popescu, Președintele Executiv al PSD Gorj: „Este o conducere care va oferi stabilitate”

PSD și-a ales președintele în persoana lui Marcel Ciolacu, în cadrul unui congres organizat online, din cauza pandemiei de COVID-19.

În cursa pentru şefia partidului s-au înscris Marcel Ciolacu, fost lider interimar şi fostul ministru Eugen Teodorovici.

Marcel Ciolacu a obținut 1310 voturi, în timp ce Eugen Teodorovici a adunat doar 91 de voturi. De asemenea, 49 de voturi au fost declarate nule.

Din echipa de conducere a lui Marcel Ciolacu vor face parte:

”Eu vreau un PSD de echipă şi de aceea am adus cei mai buni oameni: Gabriela Firea, Sorin Grindeanu, Paul Stănescu, Olguţa Vasilescu, Daniel Băluţă, Radu Moldovan, Ionuţ Pucheanu, Dragoş Benea, Laurenţiu Nistor, Doina Fedeorovici, Victor Negrescu. Aceasta e echipa nouă. Mă bazez pe voi. Ştiu că împreună vom reuşi. Aşa să ne ajute Dumnezeu”, a afirmat Marcel Ciolacu la Congresul PSD.

Din noua structură principală de conducere a partidului, Consiliul Politic Naţional, care înlocuieşte Comitetul Executiv Naţional, vor face parte şi trei membri din PSD Galaţi, respectiv Dan Nica – lider al Grupului socialiştilor europeni din România în Parlamentul European, Ionuţ Pucheanu – vicepreşedinte regional la nivel naţional, şi Costel Fotea – preşedinte CJ Galaţi.

De asemenea, Vasile Dîncu a fost ales preşedinte al Consiliului Naţional.

 “Mă simt împlinit, în visul meu şi al domnului Stănescu, că astăzi am reuşit să facem cea mai performantă echipă în acest moment în PSD. Cu toţii suntem trecători, cu toţii suntem de înlocuit, nu este nicio problemă, e în firea lucrurilor, s-ar putea în viitor mulţi din această echipă să fim competitori în interiorul partidului, e un lucru normal. Vreau să avem o cu totul şi cu totul altă abordare în interiorul partidului, dar mai mult în exteriorul partidului, faţă de români, să fim mai responsabili, să credem în noi, să ne sprijinim unii pe alţii şi să nu mai semănăm neîncredere între noi, colegii. (…) Eu mă ţin întotdeauna de cuvânt”, a afirmat Ciolacu.

La Gorj, cei 33 membri ai delegației PSD, au fost prezenți la Tismana acolo unde s-au desfășurat alegerile din cadrul Congresului pentru desemnarea președintelui.

Cosmin Mihai Popescu, președintele executiv al PSD Gorj a declarat pe pagina lui de socializare că:

“PSD și-a ales o nouă conducere la nivel central. Este o conducere care va oferi stabilitate și ne va da forță pentru a câștiga alegerile locale, pentru a ne putea continua proiectele importante pe care le avem în derulare pentru gorjeni.”

Cosmin Mihai Popescu este candidatul PSD Gorj pentru funcția de Președinte al Consiliului Județean Gorj. Sub sloganul de campanie „Alături de tine”, Cosmin Mihai Popescu vrea să arate faptul, că la fel ca până acum va fi alături de oameni, alături de fiecare nevoie care contează în acest județ.

„Alături de tine” nu este doar un simplu slogan, este felul meu de a fi!”, spunea Cosmin Mihai Popescu pe pagina sa de socializare.

Lasa un comentariu