Ion Rușeț, crede că trebuie purtate negocieri cu Comisia Europeană pentru a se putea modifica legea decarbonării.

„Nu poți să modifici legea decarbonării dacă nu începi negocierile cu Comisia Europeană, să fim serioși. Dacă nu era cărbunele, dacă nu erau cei o mie, o mie și ceva de MW/h în această perioadă pe cărbune, intram în blackout. Stingeam lumina în România și lucru aceasta nu se spune”, a declarat Rușeț.
„Eu mă așteptam să-i văd pe liderii de sindicat să spună că noi i-am salvat, încă o dată. Nu știu de ce nu o fac. Să știți că cei peste o mie de MW care s-au dat în sistem s-au dat printr-un efort eroic a celor care lucrează în cariere și în termocentrale. Fără ei, nu s-ar fi dat această energie”, a mai adăugat acesta.



