Dacă școala nu se deschide, stai acasă cu copilul și primești 75% din salariu

Premierul Ludovic Orban a anunțat în această după-amiază că se fac tot felul de scenarii până pe 14 septembrie, data oficială când școlile ar trebui deschise. Dacă după 14 septembrie o școală se va închide din cauza noilor cazuri de COVID, atunci unul dintre părinții unui elev va primi 75% din salariul său pentru a rămâne acasă cu copilul.

„În perioada stării de urgență a existat o formă de sprijin pentru familiile cu copil. Pe perioada în care au fost suspendate cursurile școlare, un părinte, la alegere, a avut posibilitatea să stea acasă, într-un fel de concediu, plătindu-i-se 75% din salariul său.Și pentru începerea școlii vom lua o măsură similară. Însă va fi flexibilă, pentru că situația epidemiologică fiind diferită de la localitate la alta, nu va mai fi o măsură generală. Va fi o măsură locală. Dacă într-o școală avem cazuri și se închide 14 zile, toți părinții elevilor din școala respectivă vor primi pe perioada suspendării cursurilor, să zicem 14 zile, un părinte, aceeași formă de sprijin de 75%”, a declarat Ludovic Orban.

Lasa un comentariu

One thought on “Dacă școala nu se deschide, stai acasă cu copilul și primești 75% din salariu

Comments are closed.