Numele deputatului Dan Vîlceanu s-ar putea găsi pe lista de la alegerile europarlamentare de anul viitor. În timp ce parlamentarul spune că nu i s-a propus o astfel de poziție, foștii colegi de partid nici nu l-ar vedea pe listă.
„Nu am discutat niciun fel de listă şi niciun fel de candidatură. Nu m-am arătat niciodată interesat de aşa ceva şi nu am avut niciun fel de discuţie. La noi în partid nu sunt discuţii pentru listele de europarlamentari. Eu am un mandat de deputat şi vreau să îl duc la capăt cât de bine pot eu”, a fost reacția deputatului după acest zvon.
Fostul său coleg Pantelimon Manta susține că deputatul apare foarte des în media, însă nu ar putea prinde un post eligibil la alegerile europarlamentare.
„Nu este exclus, dar personal nu cred că va candida pe un loc eligibil, chiar dacă a dat din coate pe acolo, este vizibil în mass-media. Are o prezenţă relativ agreabilă în mass-media, nu chiar foarte bună, pentru că tace prea mult şi atunci când iese la rampă, chiar la televiziuni, spune uneori lucruri banale. Dar, spre deosebire de alţii, care se prezintă mai rău, e bine. Nu este nici agramat, nici ilogic în exprimare, dar nici nu rupe gura târgului. Nu poate prinde un post de europarlamentar, ar trebui să fie între primii şase-şapte oameni din partid”, a declarat fostul liberal Pantelimon Manta.
Alegerile europarlamentare vor avea loc în 2019.