Daniel Burlan, Președintele Directoratului C.E.Oltenia: “Programul nostru are un orizont de 20 ani, corelat evident cu cerințele Uniunii Europene.”

Declarația premierului Ludovic Orban referitoare la încetarea producției de energie pe bază de cărbune și producerea ei din surse mai puțin poluante, în contextul Green Deal, a avut parte de numeroase reacții atât din mediul politic cât și din mediul energiei produsă pe bază de cărbune. Președintele Directoratului C.E.Oltenia, Daniel Burlan, nu a dorit să comenteze declarațiile lui Ludovic Orban, cum dealtfel a spus că nu comentează declarațiile oamenilor politici legate de acest subiect, însă a dorit să facă câteva precizări:

„Complexul Energetic Oltenia are în momentul de față un traseu bine stabilit și bine conturat. La sfârșitul anului trecut, chiar în 30 decembrie, a fost aprobat în guvern un memorandum, prin care se acorda un împrumut societății sub formă de „ajutor de salvare”, legiferat printr-o ordonanță de urgență în luna februarie, aprobat de Comisia Europeană în luna martie. Nu cred că beneficiam de o sumă așa mare, 251 milioane de euro, dacă exista un plan ca C.E.Oltenia să dispară.

Acest „ajutor de salvare” trebuie rambursat în șase luni, adică la sfârșitul lunii August. Dacă nu poate fi rambursat acest împrumut, există două variante.

Prima variantă este transformarea acestui „ajutor de salvare” într-un „ajutor de restructurare”, în baza unui program de restructurare care trebuie depus până la sfârșitul lunii august la Comisia Europeană.

Varianta doi, varianta urâtă, falimentul, în condițiile în care nu se rambursează acest credit. Variant doi este scoasă din calcul, pentru că este clar, nu dai o asemenea sumă ca să bagi compania în faliment în luna august când putea să fie din luna mai, deoarece neachitând costul certificatelor de CO2 pe anul 2019, ar fi însemnat penalități în valoare de 800 de milioane de euro, aproape de trei ori mai mari decât împrumutul achiziționat ca „ajutor de salvare”.”

Acest plan denumit „ajutor de restructurare” este cel ce dă bătăi de cap minerilor și energeticienilor. Daniel Burlan, a ținut să precizeze:

” Acest lucru nu înseamnă neapărat o reducere de personal. Restructurarea este însă și tehnică, tehnologică,  restructurare de capacități, lucruri care duc la eficientizarea activității. Deci nu este vorba de o restructurare, ca o restructurare de personal.

Nu putem vorbi de o închidere a mineritului și a energiei produsă pe bază de cărbune, începând de mâine, deoarece avem un program care este în corelare cu măsurile dispuse de Uniunea Europeană, măsuri care prevăd ca la sfârșitul anului 2050, începând cu anul 2051, emisiile de CO2 să fie spre zero. Programul nostru are un orizont de 20 ani, corelat evident cu cerințele Uniunii Europene. „

Lasa un comentariu