Femeie de 46 de ani, prinsă drogată la volan! 

O femeie de 46 de ani din Turceni a fost depistată de polițiști, în timp ce conducea un autoturism deși era sub influența substanțelor psihoactive. 

“Polițiști din cadrul Poliţiei Oraşului Turceni au oprit în trafic, pe DJ 673 Turceni, un autoturism condus de o femeie de 46 de ani, din localitate, iar în urma testării acesteia cu aparatul Drugtest, a fost obținut un rezultat pozitiv, indicând prezența substanțelor psihoactive în organism, respectiv AMP (amfetamină), aceasta fiind transportată la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a substanțelor psihoactive.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influenţa substanțelor psihoactive”, transmite IPJ Gorj. 

Lasa un comentariu