Printr-un comunicat postat pe pagina de socializare a Gărzii de Mediu Gorj aflăm că în următoarea perioadă, comisarii Gărzii de Mediu Gorj vor demara acțiuni de verificare a activităților de exploatare a agregatelor.
„În perioada următoare comisarii Gărzii de Mediu Gorj, vor demara acțiuni de verificare a activităților de exploatare a agregatelor minerale de pe raza județului Gorj, în baza unei tematici de control dispuse de Comisariatul General al Gărzii Naționale de Mediu. Rezultatele acestor controale vor fi făcute publice.”, Garda de Mediu Gorj.
De asemenea în urma unor sesizări ale cetățenilor, comisarii Gărzii de Mediu Gorj au făcut verificări în teren cu privire la legalitatea realizării unui drum în fondul forestier aparținând Obștei Runcu.
„Un alt drum forestier în analiza comisarilor Gărzii de Mediu Gorj și tot în Obștea Runcu. La sesizarea unor cetățeni, o echipă de comisari au făcut verificările în teren cu privire la legalitatea realizării unui drum în fondul forestier aparținând Obștei Runcu. Potrivit OUG 195/2005 privind protecția mediului reamintim „obligația proprietarilor și deținătorilor de terenuri cu titlu sau fără titlu, de a preveni, pe baza reglementărilor în domeniu, deteriorarea calității mediului geologic”. Nerespectarea acestei prevederi legale atrage sancțiuni contravenționale în valoare cuprinsă între 25 000 lei și 50 000 lei.”, Garda de Mediu Gorj.